In/dependenti

Suntem nascuti si crescuti sa fim dependenti. Lumea noastra nu e a noastra, e a lu’ colegul, mama, tata, iubitul, vecinul si sora, e a taximetristului, iar noi nu putem s-o parcurgem singuri, oricat de mult am fi convinsi de contrariu.

Daca in momentele imediate nasterii avem nevoie de o palma peste fund ca sa icnim un tipat, mai tarziu o sa avem nevoie de un deget de sprijin in primi pasi ce ii facem spre cucerirea lumii. Iar dupa nu prea multa vreme de un doctor sa ne prescrie un calmant ce doar pare ca ne linisteste inima zdrobita de… altcineva! Practic avem nevoie de ajutor si pentru a fi dezamagiti! 

Astazi am vazut pe plaja o fata draguta ce se chinuia sa aiba un bronz uniform. Sutienul jos nu si-l dadea asa ca din cand in cand mai muta o bretea, o mai dadea cand in stanga, cand in dreapta. La un moment a aparut si iubitul ei pe care l-a rugat sa o ajute. Iar el, supus si constincios, a stat in spatele ei, i-a cuprins sanii cu palmele peste sutien cat timp ea si-a mutat snurul de pe gat pe spate. Fascinanta imagine mi s-a parut. Ea avea o necesitate (sa respectam actiunea ei), dar nu putea sa ii ceara oricui ajutorul. Nu se “cuvine” asa ceva. Ceea ce ei i se parea firesc sa faca mie mi s-a parut ciudat. Daca ajungi la concluzia ca doar asa te bronzezi mai bine si ai nevoie de doua maini “dibace” de ce sa stai stanjenita pana apare prietenul tau? De ce nu i-ai cere salvamarului sa faca asta? Sau pensionarei de pe sezlongul alaturat? Sau ce il impiedica pe Iubit sa te ajute si in acelasi timp sa saliveze dupa imaginea altei fete lasata dezvelita intr-o camera de hotel? De ce gandim atat de sigur si suntem de fapt atat de nesiguri? Cand ne e foame cerem de mancare doar celor pe care ii stim? Imi inchipui o scena in care vrei sa mananci si  e musai sa mergi doua sute doua zeci si sapte de km pana dai de nepotul-verisorului-bunicului- vecinului tau… Bun, l-ai gasit, acum e safe, de la el poti sa mananci, doar il cunosti…

Increderea astazi e ceva extrem de neclar. Mergem linistiti sa ne tundem la o femeie pe care nu o cunoastem si ne lasam parul prada jupuieli doar pentru ca acea femeie presteaza sub o bucata de plastic pe care scrie negru pe alb “frizerie”, o gasim acolo insa poate fi oricine, o terorista de exemplu, insa atat timp cat am gasit-o acolo e ok,  a devenit de incredere dintr-o data. Si atunci de ce nu cere fata din povestea mea ajutorul oricui? Daca imi scriu pe frunte baiat bun devin dintr-o data de incredere?

Hai sa iesim dintre temeri si sa ne oferim buzunarele inimi trecatorilor necunoscuti, sa ii poftim sa ia din ele, sa ne pupam cu extraterestri si sa bem din izvoare tulburi fara sa mai analizam continutul de suspiciuni din paranoia nostra zilnica.

@laurasykora

credit photo @laurasykora

facebookmail