Ecce homo

M-am nascut la Lupeni, am crescut la Bistrita. Tata e din judetul Suceava, iar de aproape 10 ani stau in Bucuresti. Mama insa era din Maieru, cel mai frumos loc din Romania pentru mine. Asa ca si eu ma consider maierean, acolo imi placea sa merg, acolo imi petreceam multe din vacantele de vara sau iarna, impreuna cu verisorii mei Mariana, Petrisor si Sorin. Din cand in cand insa trebuia sa mergem si la bunici si asta nu era o stire foarte buna pentru mine. La Maieru erau dealuri verzi si la cativa kilometrii Muntii Rodnei, la Budus era mai sec peisajul si nu erau verisorii mei. La Maieru mergeam “la vale” in Somes si eram “baiatul simpatic de la Bistrita”, la Budus unchiul Nucu ma arunca unde era apa mai mare insa asa am invatat sa inot. La Maieru, mergeam de Craciun sa colindam si de revelion cu “Plugusorul” si faceam 400 lei intr-o seara, iar la Budus stateam langa o soba si ascultam aceleasi povesti plictisitoare in aceea vreme. Continue reading

Sa nu-ti para rau

Fiecare varsta are concluziile ei. Cand eram mic primeam prea multe lectii, aveam o gramada de teme si am descoperit pentru prima data teoria relativitatii. La scoala timpul trecea foarte greu, cand ajungeam acasa si trageam cate o nemteasca cu Tibi se facea noapte cat ai zice “mai stau 5 minute”. De gasca nu eram nici atunci cum nu am reusit sa fiu nici mai tarziu. Nu fumam in baie si nici  bataus nu am fost. In schimb mai incasam cate o palma de la sora mea cand incercam sa ii ascunde un cinci la mate. Asta nu a rezolvat nimic, singura formula ce imi trecea prin cap era cum sa sa cresc mai repede sa-i intorc serviciul surorii mele. Continue reading

Unde?

La un moment dat nu o sa mai am solutii pentru a pleca. Nu o sa mai stiu incotro sa o mai iau pentru a scapa de ceea ce adunat si pus in raftul zilnic devine stres, nervi, suparare. De traficul de temeri ce ma macina zi de zi si de ganduri ce se urca pe mine secunda de secunda. De frigul nefiresc de firesc. De noaptea ce vine la ora 16:30. De ego-ul ce inca imi da tarcoale ca o hiena. De amintiri. De mintea ce macina mereu ceva. Continue reading

Al treilea rand de riduri

Fiecare gand ce il am e mai prezent ca prezentul. De fapt, nu pot sa simt clipa asta de care iti spun pentru ca in mintea mea brazdeaza inca gandul trecut. Si-a facut loc incet, dar temeinic asemeni unui caine la care o data i-ai dat o bucata de paine, el nu o sa mai plece niciodata. Iar in cazul asta e vorba de alt tip de fidelitate, acum o sa ii simt coltii in creier. E acolo, il simt si isi croieste drumul spre fata mea, o sa imi apara in ochi si o sa imi apese fruntea de acum incolo.

Continue reading

Pentru cei singuri

Drumul spre casa seara e cel mai crunt. Te urci in tramvai si lumea se baga in sufletul tau fara sa ceri asta, fara sa vrei, fara sa le spui nimic. Si te uiti prin ea, prin geam, prin vitrinele de la H&M si panourile publicitare cu Nurofen, ai putea sa tai tot orasul cu privirea ta. Dupa aceea mai ai de mers din statie pana in casa. Continue reading

Play repeat play

Ascult o piesa de cateva zile. O ascult dimineata cand ma trezesc, in timpul micului dejun, cand ma pregatesc sa ies, in casti pe strada, in metrou si pe banda de alergat. Nu ma plictisesc de ea dar daca era imprimata pe un disc cred ca deja l-as fi stricat. Nu e prima data cand patesc asta dar acum, poate mai mult ca altadata, piesa asta m-a fixat pe cineva din viata mea. Stii si tu nu? O melodie, niste versuri, le asculti si nu intelegi cum autorul stie atatea despre viata ta… On Again Off Again Friend este piesa despre care va vorbesc acum, Gabriel Royal este artistul. Ce este senzational pentru mine e ca omul asta canta de trei ani in metroul din NY si face parte dintr-o comunitate insemnata de muzicieni adevarati ce nu au nevoie de o scena, lumini si o gramada de aparatura pentru a canta. Continue reading

Nu mai astepta

Multe lucruri ne par acum diferite. Oameni, obiceiuri, felul in care comunicam. Problemele sunt mereu insa aceleasi. Locuri de munca. In anii 80 era greu sa ai un job usor. Da, fiecare putea sa fie angajat lacatus mecanic sau la Avicola, nu trebuia sa inveti foarte mult, insa functionar la primarie era mai greu sa ajungi. Si atunci si acum aveai nevoie de pile. Atunci la partid, acum s-a adaugat un e. In anii 90 a fost si mai si. In primul rand ca nu prea mai avea nimeni chef sa munceasca, de la 6 zile de munca pe saptamana s-a trecut la 5 iar spectacolul inchiderii de fabrici, cooperative agricole sau uzine era in plina desfasurare. Dupa 2000  toata lumea avea cate o treaba insa putini au muncit efectiv. Pe oricine insa daca sunai iti spunea invariabil am treaba si se faceau si ceva bani. Dupa 2008 treaba s-a cam terminat, combinatiile s-au rarit si a randul celor ce nu au o meserie s-a lungit.

Continue reading

In/dependenti

Suntem nascuti si crescuti sa fim dependenti. Lumea noastra nu e a noastra, e a lu’ colegul, mama, tata, iubitul, vecinul si sora, e a taximetristului, iar noi nu putem s-o parcurgem singuri, oricat de mult am fi convinsi de contrariu.

Daca in momentele imediate nasterii avem nevoie de o palma peste fund ca sa icnim un tipat, mai tarziu o sa avem nevoie de un deget de sprijin in primi pasi ce ii facem spre cucerirea lumii. Iar dupa nu prea multa vreme de un doctor sa ne prescrie un calmant ce doar pare ca ne linisteste inima zdrobita de… altcineva! Practic avem nevoie de ajutor si pentru a fi dezamagiti!  Continue reading

Betia de 1 milion. De euro.

E foarte usor sa consumi alcool, exista peste tot, poate fi cumparat de aproape oriunde, e ieftin si accesibil. Si sa nu uitam, legal. De cele mai multe ori cand e vorba de acest subiect sustin fara sa ma ascund: cele mai mari prostii le-am facut “pe baza de alcool”. Dar cel putin de data asta nu intram in acest subiect. Continue reading