Viata merge inapoi

Pesimistul din mine e bine merci, nu i-am dat cuvantul in acest articol. Realistul insa ma trage din cand in cand de urechi si ma atentioneaza apropo de chestiuni evidente. Medicina, de exemplu. Locul unde tehnologia sta pe loc de zeci de ani, unde procedurile sunt cam aceleasi, problema ce ne intereseaza cel mai mult stagneaza. Oamenii se imbolnavesc “din nimic” la fel de repede, mor pe paturile din spital, iar medicii cat de buni ar fi si cat de inimosi sunt, mare parte dintre ei exerseaza datul din umeri: Imi pare rau, am facut tot ce puteam. In schimb, suntem indemnati zi de zi sa consumam produse bio, ceaiuri, sa ne dam cu tincturi si extracte de plante, sa meditam. Ce inseamna de fapt asta? Sa mancam “de la tara”, cum o faceau bunicii nostrii, sa bem ceaiurile din plante cum culegeau parintii nostrii de pe dealuri, sa ne ingrijim de mana cu natura cum se facea acum 100, 1000 sau 10 000 de ani. Privirea inapoi in consecinta.

Lumea este inundata de bucatari, de oameni ce ne explica retete. Sunt mii de bloguri, de amatori si experti ce au in comun un lucru: retete vechi, metodele bunicii, mancare ca la mama acasa. Toate repere valoroase ce ne obliga sa ne uitam in urma, nu inainte.

Tinerilor le spunem povesti frumoase, de pe vremea cand lucrurile erau simple si un pahar de suc la tec era “highlight-ul” zilei. Le explicam ca noi traiam altfel si le dam exemplul pe care l-am trait in trecut. Ii pregatim pentru viitor din prisma potecii deja strabatute.

tec

Si cand toate ne-au ajuns in gat, cand in inima nu mai e loc de nici macar un deget de amar si ajungem sa vorbim de problemele cu care ne confruntam, ei bine atunci, ca sa rezolvam prezentul si sa avem un viitor acceptabil, trebuie sa ne confruntam cu monstrii si traumele din trecut.

Atunci cand o sa ne vedem la urmatoarea inmormantare nu mai imi spune ca viata merge inainte, ia-ma usor, am invatat ca de obicei merge inapoi si nu sunt suparat, am acceptat si asta, o iau usor si mai vedem.

facebookmail