Viata pe pauza

Toti oamenii pe care ii cunosc sunt ocupati. Daca ii suni sunt prinsi-“te sun eu mai tarziu”, daca te vezi cu ei-“hai sa vorbim repede acum cateva minute si daca e ne vedem noi mai tarziu”, raspunsul la un sms e standard-“revin in 20 de min”. Seara sunt obositi, diminetile sunt proaste, daca nu e cafea sunt dezastruoase, avem insomnii, ne certam cu prietenii, sotiile sau amantele, uitam sa ne sunam parintii, luni oricum e o zi de cacat, saptamana are doar sapte zile, in general “nicicum nu e bine”.

Nimic nou din ceea ce am mai spus, mai mult de atat vorbele astea le-ati rostit si voi si eu, unele le-ati auzit in treacat la metrou, insa niciodata nu facem nimic sa schimbam povestea. Perseveram cu o ambitie nebuna, cu lacomie catre marginea haului in care controlat dorim sa ajungem. Da, controlat si da, dorim sa ajungem. Altfel nu inteleg cum in fiecare dimineata o luam de la capat cu o mutra plictisita, cu lehamitea cu care dam drumul la esspressorul de cafea, cu scarba cu care intampinam stirile teribile cu care suntem hraniti zi de zi, cu raceala cu care ne privim “jumatatea” acasa si mai tarziu “sferturile” de la munca, cu ganduri negre apropo de sefii nostrii incompetenti, cu ura alimentata de taximetristi, baiatul cu pizza, politicieni. Toate astea nu sunt obligatorii, insa le luam zi de zi ca niste pastile prescrise de un Ciomu pentru minti.

Viata nu e asa diferita fata de playlistul de pe telefonul sau iPod-ul tau. Sunt convins ca acolo in general ai piese frumoase, piesele “alea” ce te bucura sau care iti aduc aminte de ceva frumos, dar ca in orice playlist viata apar si piese ce nu ar trebui sa fie acolo, piese urate, piese ratacite, unele care suna prost. Insa trec zile, trec luni si ani si nu iti faci cateva minute sa iti organizezi muzica, o lasi sa te surprinda negativ si sa iti rupa filmul din cand in cand suficient cat sa te impiedice sa dai play din nou vietii tale.

Ne “alienam” pe zi ce trece. Am folosit intentionat cuvantul asta pentru ca am trecut de instrainare de mult, nimeni nu mai zambeste -am vazut sute de femei frumoase, dar incruntate. Daca zambesti ori esti nebun ori esti drogat. Imi salut toti vecinii insa doar 10-15% din ei imi raspund si oricum eu sunt ciudatul, nu ei. Nu ne ajutam, nu ne sprijinim, DA ne invidiem, DA ne impiedicam unul pe altul aproape zi de zi, ca e vorba de de relatii personale sau profesionale.

Traim in mod rewind pentru ca nu avem puterea de a pune “pause” din cand in cand. Pentru ca am uitat sa avem starea de normalitate! Iar asta mi se pare ciudat, dar si fascinant. Ne plangem din mii de motive, insa niciodata nu am vazut pe cineva sa sa exclame: “Ma simt normal”, “Frate esti nebun? Am o zi asa de normala!!!”, “Ce ai facut azi? Totul… normal!”. Nu pretuim normalitatea, nu pretuim secunda, sanatatea, nu ne pretuim pe noi, insa subliniem mereu lucrurile negative ce ni se intampla.

Nu imi doresc sa fiu senzational sau iesit din comun, vreau sa fiu normal, sa invat sa imi pun viata pe pauza.

facebookmail